Perna si ruj - Barbatul, vazut de amanta
Cartea Perna si Ruj investigheaza subtil mintea si sufletul barbatului, cat si al femeii. Rod al practicii indelungate de medic psihiatru si psihoterapeut care a cunoscut psihicul uman intr-o multitudine de ipostaze, Dr. Cristian Andrei ne propune o lectura deconcertanta – caci se recepteaza la mai multe niveluri – latura aparent anecdotica fiind infinit depasita de investigatia psihologica.
In prim plan se afla conceptul de eros si psihologia masculina insatiabila in spiritul ei de cautare a perechii originare, sau poate, se afla incercarea de a accede la cunoastere prin eros.
Barbatul vrea sa sarbatoresca prin dragoste viata, sa se defineasca prin ea, sa se cunoasca, nu doar sa dobandeasca placere.
Amanta sau sotie? dilema istovitoare pentru barbat... Ar fi vrut ca sotia sa-i ofere o perpetua noutate, prospetime a intimitatii de gand si simtire, dar ea coplesita de griji cotidiene oboseste sau "lasa" pe maine.
In timp ce ea pierde teren, amanta, care la inceput a fost, poate, partenera unei aventuri trecatoare, sau o prietena modesta obedienta, buna confidenta, pune in joc armele ei de seductie. Ea are un statut incert si in permanenta are o mare grija sa mentina flacara interesului barbatului si totodata sa faca din el un competitor, caci, nu-i asa, pot exista adversari. Amanta nu abdica de la armele ei de cochetarie, e cand capricioasa, cand aparent supusa.
Sotia se revolta, e sustinuta de prieteni comuni, cu ipocrita atitudine de dezaprobare fata de "ratacirile" barbatului, cat timp "ratacitul" nu e el, moralistul.
Disputat discret sau mai violent de cele doua, cu legitime sau nelegitime reprosuri, acestuia ii revine dreptul la optiune.
Concluzia este valabila si pentru femeie, fie sotie, fie amanta, fie viitoare amanta care a avut ce invata din aceasta "instructiva" si inteleapta lectura.
Finalul pare sa ilustreze conceptul de scriere deschisa, cititorul fiind invitat sa-l deduca sau sa-l creeze. Tatiana Ernuteanu
CARACTERISTICI GENERALE
Limba Romana
Gen Psihologie
Subgen Psihanaliza
Subiect principal Terapie de cuplu si familie
Autor Cristian Andrei
Format Fizic
ISBN / ISSN 978-973-0-05214-5
DIMENSIUNI
Numar pagini 112