Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine.
Cărţile din seria „Osho” reunesc extrase din răspunsurile lui Osho date discipolilor săi privitor la cele mai importante probleme pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane.
„Primul lucru nu e să fii moral sau bun sau virtuos: cel mai important lucru e să meditezi, ca să-ţi poţi găsi o luminiţă în interiorul tău şi să începi să trăieşti în concordanţă cu lumina aceea.”
„O moralitate ce vine în urma unui mare efort e imorală. O moralitate ce vine fără efort e singura moralitate care există.”
„Adevărata moralitate nu trebuie să fie cultivată: vine ca o umbră atunci când eşti mai atent. E o consecinţă a conştiinţei.”
„Trebuie să trăieşti autentic. Autenticitatea este moralitate – şi prin autenticitate nu mă refer la a urma poruncile altcuiva, ci la a trăi conform luminii tale proprii.”
OSHO
Un cuprins foarte detaliat al cărţii găsiţi în continuare:
Introducere
1. De la acţiune la conştientizare
Te rog să ne vorbeşti despre moralitate
Nu au nevoie oamenii de un anumit cod de conduită? Şi nu e nevoie de un caracter moral pentru a avea o viaţă spirituală?
Eşti împotriva oricărui efort de a cultiva un caracter moral?
Există conceptul de păcat în viziunea ta asupra religiozităţii?
2. Rădăcinile corupţiei
Există Dumnezeu? Cum poate fi atât de mult rău şi atât de multă corupţie pe lume dacă Dumnezeu există?
Am încercat toată viaţa să duc o viaţă religioasă. Dar de ce mai sunt nefericit?
Pot Buddha sau Hristos să fie creaţi sau dezvoltaţi din fiecare fiinţă umană obişnuită? Sau Buddha şi Hristos se nasc doar ca atare? Fiecare persoană e Buddha sau Hristos – simt că nu e adevărat.
3. Lupta cu umbrele
Ai vorbit de conştienţă şi de conştiinţă şi mi se pare că spui că acestea sunt singurele lucruri necesare pentru a ghida acţiunile cuiva. Asta înseamnă atunci că amorul, violul şi hoţia sunt greşite doar atunci când sunt făcute fără conştienţă, fără conştiinţă?
Nu este nevoie ca oricine sau orice să aibă nevoie de corecţie? Sunt nedumerit
4. Să fii întreg înseamnă să fii sfânt
Până când evreii şi arabii şi alte triburi nu şi-au adus Dumnezeul lor invidios şi exclusivist rasial în Apus, zeii pe care oamenii îi venerau erau Bacchus, Mithra şi Apollo. Diana avea arcul şi săgeata ei, Thor era prezent în nord, Zeiţa Mamă era venerată în Apus. Şi apoi moartea şi învierea au devenit religia Apusului. Au fost învăţate vina şi păcatul. De ce e Adam un păcătos? De ce nu e şi el ca Tezeu, ca Iason sau ca Hermes? E, cumva, conceptul păcatului doar un truc ca să îi facă pe oameni să mediteze?
Tu spui: „Nu face aceeaşi greşeală de două ori”. Cum să nu fac asta, dacă nu-mi pun raţiunea să evalueze, să compare şi să judece?
Ce e adevărata căinţă?
Rudolph Hess, unul dintre marii capi nazişti, s-a sinucis într-o închisoare din Berlin unde a fost închis timp de patruzeci şi şase de ani. El a fost mâna dreaptă a lui Adolf Hitler. „Nu mă căiesc de nimic”, a spus el înaintea tribunalului de la Nurnberg, „şi dacă aş putea s-a iau de la capăt, aş face acelaşi lucru”. Osho, poţi spune ceva despre iertare, chiar şi pentru acei oameni care par nedemni de ea?
5. Savoarea înţelegerii
Te rog, explică ideea de „atenţie corectă”. Te-am auzit spunând că nu e un scop sau ceva care trebuie exersat. Atunci ce e?
Crescut de un tată care era perfecţionist, care în aparenţă nu judeca, dar pe dinăuntru era extrem de Critic cu privire la orice şi la oricine, îmi dau seama acum de condiţionarea mea să funcţionez în dezacord. Am fost criticat că judec şi că sunt plin de păreri, dar îndemnat să „discriminez”. Acum simt că o parte din inteligenţa mea e blocată, are un handicap, ezită şi se teme. Chiar şi în comunitatea din jurul tău, am fost criticat în mod repetat că judec oamenii când eu am simţit deseori că afirmaţiile mele sunt relevante şi valide. Care e diferenţa dintre judecată, discriminare şi adevărata claritate? Şi cum îşi poate da seama de diferenţă un copil sau un bărbat de patruzeci şi trei de ani?
Ai spus că binele şi răul sunt definite de fiecare societate în parte. Nu există un bine şi un rău universal?
Ar trebui să existe o diferenţă între standardele morale şi cele legale în ceea ce priveşte declararea unei persoane vinovată de o infracţiune?
Epilog
Într-o zi un om a întâlnit un rabin pe stradă. În încercarea de a-l sâcâi, l-a rugat să exprime toată filosofia iudaică în timp ce stă într-un picior. Rabinul s-a sprijinit într-un picior şi a spus: „Fă-le altora ce ai vrea să ţi se facă şi ţie. Asta e legea – restul sunt comentarii”. Dacă şi eu m-aş întâlni cu cineva care să mă sâcâie şi m-ar pune să stau într-un picior şi să explic într-o singură propoziţie care e învăţătura ta, aş avea dreptate să spun că este libertate de sub oprimare?
Iată şi un scurt fragment din această carte:
1. De la acţiune la conştientizare
“Nu mă preocupă acţiunile tale; mă preocupă conştiinţa ta.
Dacă acea conştiinţă îţi permite să faci ceva, atunci e bine – fă-o. Nu te îngrijora cu privire la scripturi sfinte sau la profeţi. Şi dacă acea conştiinţă nu-ţi permite să faci ceva, atunci n-o face. Chiar dacă Dumnezeu însuşi îţi spune „Fă-o!”, nu ai de ales – nu poţi s-o faci.
Te rog să ne vorbeşti despre moralitate
Problema moralităţii e extrem de importantă, deoarece moralitatea nu este aceea care ţi-a fost împărtăşită timp de secole întregi. Toate religiile au exploatat ideea moralităţii. Te-au învăţat în moduri diferite, dar ideea fundamentală e aceeaşi: dacă nu devii moral, etic, nu poţi deveni religios.
Pentru ei, „moralitate” înseamnă să fii cinstit, să fii sincer, să fii caritabil, să ai compasiune, să nu fii violent. Mai pe scurt, trebuie să ai deja în tine toate aceste valori minunate şi abia apoi poţi să încerci să devii religios.
Întreg conceptul e cu susul în jos. În acord cu mine, până nu eşti religios, nu poţi fi moral. Mai întâi vine religiozitatea. Şi abia apoi vine moralitatea, ca un produs secundar. Dacă transformi produsul secundar în scopul unic al caracterului uman, vei crea o fiinţă umană foarte tulburată şi nefericită – şi totul pentru o cauză bună. Aduci căruţa înaintea boilor. Nici boii nu se pot mişca, nici căruţa nu avansează; şi unii, şi alţii sunt blocaţi.
Cum poate o persoană să fie sinceră şi onestă, dacă nu ştie ce este adevărul? Cum poate o persoană să fie onestă, dacă nu ştie nici măcar cine e ea însăşi? Cum poţi să ai compasiune, dacă nu cunoşti sursa de dragoste din interiorul tău? De unde o să faci rost de compasiune? Tot ce poţi face în numele moralităţii e să devii un ipocrit, un prefăcut. Şi nimic nu e mai urât decât să fii un ipocrit. Te poţi preface, poţi încerca din greu, dar totul rămâne la nivel superficial, declarativ. Mergi mai în profunzime şi vei descoperi instinctele animalice în toată puterea lor, gata să se răzbune oricând au ocazia.
Să pui moralitatea înaintea religiozităţii e una dintre cele mai mari crime pe care religiile le-au comis împotriva umanităţii. Numai ideea, în sine, redă imaginea unei fiinţe umane oprimate. Şi o fiinţă umană oprimată e bolnavă, scindată psihologic, într-o permanentă luptă cu sine însăşi, încercând să facă lucruri pe care nu vrea să le facă.
Moralitatea ar trebui să fie foarte relaxată şi uşoară, exact ca propria umbră – nu trebuie s-o târăşti după tine, vine de una singură. Dar nu s-a întâmplat aşa; ce s-a întâmplat e că a rezultat o omenire psihologic bolnavă.
Toată lumea e încordată pentru că, orice faci, te afli mereu într-un conflict ideologic între ce e bine şi ce e rău. Natura ta merge într-o direcţie. Condiţionarea te trimite în direcţia opusă. Şi o casă divizată nu va rezista prea mult. Aşa că toţi încearcă să se adune. Altminteri pericolul e mereu acolo, chiar lângă tine, să suferi o cădere nervoasă.
Eu nu vă învăţ deloc moralitatea. Moralitatea trebuie să vină de la sine. Eu vă învăţ direct experienţa propriei voastre fiinţe. Pe măsură ce deveniţi mai tăcuţi, mai senini, mai calmi şi mai liniştiţi, pe măsură ce începeţi să vă înţelegeţi propria conştiinţă, pe măsură ce fiinţa voastră interioară devine din ce în ce mai centrată, acţiunile voastre vor reflecta moralitatea. Nu va fi ceva ce veţi decide să faceţi, va fi ceva la fel de natural ca trandafirii pe o tufă de trandafiri. Nu e ca şi cum tufa de trandafiri îşi impune mari austerităţi, posteşte şi se roagă la Dumnezeu şi se disciplinează conform celor zece porunci; tufa de trandafiri nu face nimic. Tufa trebuie să fie sănătoasă, udată, şi florile vor veni la timpul lor, fără nici un efort, dar incredibil de frumoase.
O moralitate ce vine în urma unui mare efort e imorală. O moralitate ce vine fără efort e singura moralitate care există.
De asta nu vorbesc deloc despre moralitate, pentru că moralitatea a creat atât de multe probleme pentru omenire – cu privire la orice. Oamenii au primit principii gata făcute despre ce e rău şi ce e bine. În viaţa reală, principiile gata făcute nu funcţionează, pentru că viaţa e în permanentă schimbare, la fel ca un râu – coteşte şi ajunge pe teritorii noi… de la munţi la văi, de la văi la câmpii, de la câmpii la ocean.
Heraclit avea dreptate când spunea: „Nu te poţi scălda de două ori în apele aceluiaşi râu”, pentru că el curge mereu. A doua oară când păşeşti în el, e o altă apă. Sunt de acord cu Heraclit atât de mult, că vă spun: nu puteţi păşi în acelaşi râu nici măcar o dată, pentru că atunci când tălpile voastre ating suprafaţa apei, dedesubt ea curge la vale; pe măsură ce tălpile vi se afundă, apa de la suprafaţă curge şi ea; şi când aţi atins deja fundul râului, a curs atât de multă apă… nu mai e aceeaşi apă. Nu poţi spune că ai păşit în acelaşi râu.
Viaţa e întocmai ca râul acela, o curgere. Şi voi toţi respectaţi nişte dogme fixe. Vă consideraţi mereu nedemni pentru că, dacă urmaţi dogmele, încălcaţi cursul vieţii; dacă urmaţi viaţa, trebuie să încălcaţi dogmele. De aici şi tot efortul meu de a face moralitatea spontană. Trebuie să fii conştient şi vigilent şi să reacţionezi în fiecare situaţie cu absolută conştiinţă. Atunci orice vei face va fi corect. Nu e o chestiune legată de care fapte sunt potrivite şi care sunt nepotrivite. E o chestiune legată de conştiinţă, de felul în care faci acele fapte, dacă le faci conştient sau inconştient ca un robot.
Toată filosofia mea e bazată pe adâncirea şi ascuţirea conştiinţei tale până la dispariţia inconştienţei din interiorul tău; ai devenit un stâlp de lumină. În lumina asta, în claritatea asta, devine aproape imposibil să faci ceva rău. Nu e ca şi cum trebuie să eviţi să faci ceva rău; chiar şi dacă vei vrea să-l faci, nu vei putea. Şi în această conştiinţă orice faci devine o binecuvântare.
Faptele făcute din conştiinţă sunt morale, iar cele făcute din inconştienţă sunt imorale. Şi poate fi vorba de aceeaşi faptă.”
Editura: Litera
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 223
Data apariţiei: aprilie 2014
Cărţile din seria „Osho” reunesc extrase din răspunsurile lui Osho date discipolilor săi privitor la cele mai importante probleme pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane.
„Primul lucru nu e să fii moral sau bun sau virtuos: cel mai important lucru e să meditezi, ca să-ţi poţi găsi o luminiţă în interiorul tău şi să începi să trăieşti în concordanţă cu lumina aceea.”
„O moralitate ce vine în urma unui mare efort e imorală. O moralitate ce vine fără efort e singura moralitate care există.”
„Adevărata moralitate nu trebuie să fie cultivată: vine ca o umbră atunci când eşti mai atent. E o consecinţă a conştiinţei.”
„Trebuie să trăieşti autentic. Autenticitatea este moralitate – şi prin autenticitate nu mă refer la a urma poruncile altcuiva, ci la a trăi conform luminii tale proprii.”
OSHO
Un cuprins foarte detaliat al cărţii găsiţi în continuare:
Introducere
1. De la acţiune la conştientizare
Te rog să ne vorbeşti despre moralitate
Nu au nevoie oamenii de un anumit cod de conduită? Şi nu e nevoie de un caracter moral pentru a avea o viaţă spirituală?
Eşti împotriva oricărui efort de a cultiva un caracter moral?
Există conceptul de păcat în viziunea ta asupra religiozităţii?
2. Rădăcinile corupţiei
Există Dumnezeu? Cum poate fi atât de mult rău şi atât de multă corupţie pe lume dacă Dumnezeu există?
Am încercat toată viaţa să duc o viaţă religioasă. Dar de ce mai sunt nefericit?
Pot Buddha sau Hristos să fie creaţi sau dezvoltaţi din fiecare fiinţă umană obişnuită? Sau Buddha şi Hristos se nasc doar ca atare? Fiecare persoană e Buddha sau Hristos – simt că nu e adevărat.
3. Lupta cu umbrele
Ai vorbit de conştienţă şi de conştiinţă şi mi se pare că spui că acestea sunt singurele lucruri necesare pentru a ghida acţiunile cuiva. Asta înseamnă atunci că amorul, violul şi hoţia sunt greşite doar atunci când sunt făcute fără conştienţă, fără conştiinţă?
Nu este nevoie ca oricine sau orice să aibă nevoie de corecţie? Sunt nedumerit
4. Să fii întreg înseamnă să fii sfânt
Până când evreii şi arabii şi alte triburi nu şi-au adus Dumnezeul lor invidios şi exclusivist rasial în Apus, zeii pe care oamenii îi venerau erau Bacchus, Mithra şi Apollo. Diana avea arcul şi săgeata ei, Thor era prezent în nord, Zeiţa Mamă era venerată în Apus. Şi apoi moartea şi învierea au devenit religia Apusului. Au fost învăţate vina şi păcatul. De ce e Adam un păcătos? De ce nu e şi el ca Tezeu, ca Iason sau ca Hermes? E, cumva, conceptul păcatului doar un truc ca să îi facă pe oameni să mediteze?
Tu spui: „Nu face aceeaşi greşeală de două ori”. Cum să nu fac asta, dacă nu-mi pun raţiunea să evalueze, să compare şi să judece?
Ce e adevărata căinţă?
Rudolph Hess, unul dintre marii capi nazişti, s-a sinucis într-o închisoare din Berlin unde a fost închis timp de patruzeci şi şase de ani. El a fost mâna dreaptă a lui Adolf Hitler. „Nu mă căiesc de nimic”, a spus el înaintea tribunalului de la Nurnberg, „şi dacă aş putea s-a iau de la capăt, aş face acelaşi lucru”. Osho, poţi spune ceva despre iertare, chiar şi pentru acei oameni care par nedemni de ea?
5. Savoarea înţelegerii
Te rog, explică ideea de „atenţie corectă”. Te-am auzit spunând că nu e un scop sau ceva care trebuie exersat. Atunci ce e?
Crescut de un tată care era perfecţionist, care în aparenţă nu judeca, dar pe dinăuntru era extrem de Critic cu privire la orice şi la oricine, îmi dau seama acum de condiţionarea mea să funcţionez în dezacord. Am fost criticat că judec şi că sunt plin de păreri, dar îndemnat să „discriminez”. Acum simt că o parte din inteligenţa mea e blocată, are un handicap, ezită şi se teme. Chiar şi în comunitatea din jurul tău, am fost criticat în mod repetat că judec oamenii când eu am simţit deseori că afirmaţiile mele sunt relevante şi valide. Care e diferenţa dintre judecată, discriminare şi adevărata claritate? Şi cum îşi poate da seama de diferenţă un copil sau un bărbat de patruzeci şi trei de ani?
Ai spus că binele şi răul sunt definite de fiecare societate în parte. Nu există un bine şi un rău universal?
Ar trebui să existe o diferenţă între standardele morale şi cele legale în ceea ce priveşte declararea unei persoane vinovată de o infracţiune?
Epilog
Într-o zi un om a întâlnit un rabin pe stradă. În încercarea de a-l sâcâi, l-a rugat să exprime toată filosofia iudaică în timp ce stă într-un picior. Rabinul s-a sprijinit într-un picior şi a spus: „Fă-le altora ce ai vrea să ţi se facă şi ţie. Asta e legea – restul sunt comentarii”. Dacă şi eu m-aş întâlni cu cineva care să mă sâcâie şi m-ar pune să stau într-un picior şi să explic într-o singură propoziţie care e învăţătura ta, aş avea dreptate să spun că este libertate de sub oprimare?
Iată şi un scurt fragment din această carte:
1. De la acţiune la conştientizare
“Nu mă preocupă acţiunile tale; mă preocupă conştiinţa ta.
Dacă acea conştiinţă îţi permite să faci ceva, atunci e bine – fă-o. Nu te îngrijora cu privire la scripturi sfinte sau la profeţi. Şi dacă acea conştiinţă nu-ţi permite să faci ceva, atunci n-o face. Chiar dacă Dumnezeu însuşi îţi spune „Fă-o!”, nu ai de ales – nu poţi s-o faci.
Te rog să ne vorbeşti despre moralitate
Problema moralităţii e extrem de importantă, deoarece moralitatea nu este aceea care ţi-a fost împărtăşită timp de secole întregi. Toate religiile au exploatat ideea moralităţii. Te-au învăţat în moduri diferite, dar ideea fundamentală e aceeaşi: dacă nu devii moral, etic, nu poţi deveni religios.
Pentru ei, „moralitate” înseamnă să fii cinstit, să fii sincer, să fii caritabil, să ai compasiune, să nu fii violent. Mai pe scurt, trebuie să ai deja în tine toate aceste valori minunate şi abia apoi poţi să încerci să devii religios.
Întreg conceptul e cu susul în jos. În acord cu mine, până nu eşti religios, nu poţi fi moral. Mai întâi vine religiozitatea. Şi abia apoi vine moralitatea, ca un produs secundar. Dacă transformi produsul secundar în scopul unic al caracterului uman, vei crea o fiinţă umană foarte tulburată şi nefericită – şi totul pentru o cauză bună. Aduci căruţa înaintea boilor. Nici boii nu se pot mişca, nici căruţa nu avansează; şi unii, şi alţii sunt blocaţi.
Cum poate o persoană să fie sinceră şi onestă, dacă nu ştie ce este adevărul? Cum poate o persoană să fie onestă, dacă nu ştie nici măcar cine e ea însăşi? Cum poţi să ai compasiune, dacă nu cunoşti sursa de dragoste din interiorul tău? De unde o să faci rost de compasiune? Tot ce poţi face în numele moralităţii e să devii un ipocrit, un prefăcut. Şi nimic nu e mai urât decât să fii un ipocrit. Te poţi preface, poţi încerca din greu, dar totul rămâne la nivel superficial, declarativ. Mergi mai în profunzime şi vei descoperi instinctele animalice în toată puterea lor, gata să se răzbune oricând au ocazia.
Să pui moralitatea înaintea religiozităţii e una dintre cele mai mari crime pe care religiile le-au comis împotriva umanităţii. Numai ideea, în sine, redă imaginea unei fiinţe umane oprimate. Şi o fiinţă umană oprimată e bolnavă, scindată psihologic, într-o permanentă luptă cu sine însăşi, încercând să facă lucruri pe care nu vrea să le facă.
Moralitatea ar trebui să fie foarte relaxată şi uşoară, exact ca propria umbră – nu trebuie s-o târăşti după tine, vine de una singură. Dar nu s-a întâmplat aşa; ce s-a întâmplat e că a rezultat o omenire psihologic bolnavă.
Toată lumea e încordată pentru că, orice faci, te afli mereu într-un conflict ideologic între ce e bine şi ce e rău. Natura ta merge într-o direcţie. Condiţionarea te trimite în direcţia opusă. Şi o casă divizată nu va rezista prea mult. Aşa că toţi încearcă să se adune. Altminteri pericolul e mereu acolo, chiar lângă tine, să suferi o cădere nervoasă.
Eu nu vă învăţ deloc moralitatea. Moralitatea trebuie să vină de la sine. Eu vă învăţ direct experienţa propriei voastre fiinţe. Pe măsură ce deveniţi mai tăcuţi, mai senini, mai calmi şi mai liniştiţi, pe măsură ce începeţi să vă înţelegeţi propria conştiinţă, pe măsură ce fiinţa voastră interioară devine din ce în ce mai centrată, acţiunile voastre vor reflecta moralitatea. Nu va fi ceva ce veţi decide să faceţi, va fi ceva la fel de natural ca trandafirii pe o tufă de trandafiri. Nu e ca şi cum tufa de trandafiri îşi impune mari austerităţi, posteşte şi se roagă la Dumnezeu şi se disciplinează conform celor zece porunci; tufa de trandafiri nu face nimic. Tufa trebuie să fie sănătoasă, udată, şi florile vor veni la timpul lor, fără nici un efort, dar incredibil de frumoase.
O moralitate ce vine în urma unui mare efort e imorală. O moralitate ce vine fără efort e singura moralitate care există.
De asta nu vorbesc deloc despre moralitate, pentru că moralitatea a creat atât de multe probleme pentru omenire – cu privire la orice. Oamenii au primit principii gata făcute despre ce e rău şi ce e bine. În viaţa reală, principiile gata făcute nu funcţionează, pentru că viaţa e în permanentă schimbare, la fel ca un râu – coteşte şi ajunge pe teritorii noi… de la munţi la văi, de la văi la câmpii, de la câmpii la ocean.
Heraclit avea dreptate când spunea: „Nu te poţi scălda de două ori în apele aceluiaşi râu”, pentru că el curge mereu. A doua oară când păşeşti în el, e o altă apă. Sunt de acord cu Heraclit atât de mult, că vă spun: nu puteţi păşi în acelaşi râu nici măcar o dată, pentru că atunci când tălpile voastre ating suprafaţa apei, dedesubt ea curge la vale; pe măsură ce tălpile vi se afundă, apa de la suprafaţă curge şi ea; şi când aţi atins deja fundul râului, a curs atât de multă apă… nu mai e aceeaşi apă. Nu poţi spune că ai păşit în acelaşi râu.
Viaţa e întocmai ca râul acela, o curgere. Şi voi toţi respectaţi nişte dogme fixe. Vă consideraţi mereu nedemni pentru că, dacă urmaţi dogmele, încălcaţi cursul vieţii; dacă urmaţi viaţa, trebuie să încălcaţi dogmele. De aici şi tot efortul meu de a face moralitatea spontană. Trebuie să fii conştient şi vigilent şi să reacţionezi în fiecare situaţie cu absolută conştiinţă. Atunci orice vei face va fi corect. Nu e o chestiune legată de care fapte sunt potrivite şi care sunt nepotrivite. E o chestiune legată de conştiinţă, de felul în care faci acele fapte, dacă le faci conştient sau inconştient ca un robot.
Toată filosofia mea e bazată pe adâncirea şi ascuţirea conştiinţei tale până la dispariţia inconştienţei din interiorul tău; ai devenit un stâlp de lumină. În lumina asta, în claritatea asta, devine aproape imposibil să faci ceva rău. Nu e ca şi cum trebuie să eviţi să faci ceva rău; chiar şi dacă vei vrea să-l faci, nu vei putea. Şi în această conştiinţă orice faci devine o binecuvântare.
Faptele făcute din conştiinţă sunt morale, iar cele făcute din inconştienţă sunt imorale. Şi poate fi vorba de aceeaşi faptă.”
Editura: Litera
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 223
Data apariţiei: aprilie 2014