ARTA SUBTILA A NEPASARII MARK MANSON

ARTA SUBTILA A NEPASARII MARK MANSON

Regular price
£8.99
Sale price
£8.99
Regular price
Sold out
Unit price
per 
Tax included. Shipping calculated at checkout.

Arta subtila a nepasarii. O metoda nonconformista pentru o viata mai buna

#1 New York Times bestseller. Peste 1 milion de exemplare vandute

In acest ghid revolutionar, definitoriu pentru o intreaga generatie, autorul ne invata ca, pentru a fi fericiti, trebuie sa renuntam la a fi „pozitivi" mereu si trebuie, in schimb, sa ne perfectionam in invingerea obstacolelor. Sustinandu-si afirmatiile cu cercetari academice si anecdote bine plasate, Manson argumenteaza ca pentru a avea o viata mai buna trebuie sa stim nu cum sa transformam lamaile in limonada, ci cum sa le toleram mai bine. El ne sfatuieste sa ne cunoastem limitele si sa le acceptam. Aceasta este adevarata sursa a puterii. Dupa ce ne-am acceptat temerile, greselile si incertitudinile, dupa ce incetam sa evitam adevarurile dureroase si incepem sa le infruntam, putem gasi curajul si increderea pe care le cautam cu disperare. Adoptand pentru acest manifest un ton sincer si un limbaj direct, fara compromisuri, Manson incearca sa ne trezeasca la realitate pentru a putea duce o viata mai plina de satisfactii si mai ancorata in concret.


Unii spun ca sunt un idiot. Altii zic ca le-am salvat viata. Cititi si decideti singuri! - Mark Manson

Aceasta carte te loveste ca o foarte necesara palma peste fata data de cel mai bun prieten: amuzanta, vulgara si extrem de provocatoare. Cititi doar daca sunteti dispus sa renuntati la toate scuzele si sa aveti un rol activ in a trai o viata mai buna. - Steve Kamb, bestselling author of Level Up Your Life and founder of NerdFitness.co

E o carte diferita de toate celelalte. Fiecare argument este profund adevarat, util si mai puternic decat pozitivitatea obisnuita. Succinta, dar surprinzator de profunda - am citit-o intr-o noapte. - Derek Sivers, fondator al CD Baby si autor al cartii Anything You Want: 40 Lessons for a New Kind of Entrepreneur

Mark Manson este blogger, scriitor si antreprenor in mediul online. Blogul lui, MarkManson.net, este citit in fiecare luna de peste doua milioane de vizitatori. Locuieste la New York.

Fragment din volumul "Arta subtila a nepasarii" de Mark Manson:

"Multi oameni sunt invatati sa-si reprime emotiile, din tot felul de motive: personale, sociale sau culturale - indeosebi emotiile negative. Din nefericire, sa nu acceptam emotiile negative inseamna sa nu acceptam o mare parte din mecanismul de feedback cu ajutorul caruia reusim sa rezolvam probleme. In consecinta, multi indivizi reprimati se lupta toata viata cu problemele lor. Incapabili sa-si rezolve problemele, ei nu pot fi nici fericiti. Durerea nu apare fara un scop, amintiti-va.
Dar exista si oameni care se identifica excesiv cu emotiile lor. Pentru acestia, orice este justificat prin faptul ca pur si simplu asa au simtit. „Of, ti-am spart parbrizul, dar eram foarte furios; nu m-am putut abtine." Sau: „M-am lasat de scoala si m-am mutat in Alaska, pentru ca asa am simtit ca e bine", Deciziile luate in baza intuitiei emotionale, fara ajutorul ratiunii, sunt aproape tot timpul gresite. Stiti cine isi ghideaza toata viata dupa emotii? Copiii de trei ani. Si cainii. Stiti ce mai fac copiii de trei ani si cainii? Caca pe covor.
Obsesia si suprainvestitia in emotii duc la esec dintr-un motiv foarte simplu - emotiile nu dureaza. Ce ne face fericiti azi n-o sa ne faca si maine, deoarece biologia noastra are intotdeauna nevoie de ceva mai mult. Obsesia fericirii duce inevitabil la o goana perpetua dupa „altceva" - alta casa, alta relatie, alt copil, alta marire de salariu. Si, in ciuda tuturor eforturilor, ajungem intr-un punct straniu de asemanator cu cel din care am plecat: neadaptati.
Psihologii numesc uneori acest concept „banda de alergari hedonista": ideea conform careia muncim din greu, neincetat, sa ne schimbam viata, dar concret nu simtim vreo schimbare. Iata de ce problemele noastre sunt recurente si imposibil de evitat. Persoana cu care te casatoresti este persoana cu care te certi. Casa pe care ti-o cumperi este casa pe care o repari. Locul de munca la care visai este locul de munca ce te streseaza. Orice implica un sacrificiu - orice ne face sa ne simtim bine ne va face, inevitabil, sa ne simtim rau. Ce castigam e totuna cu ce pierdem. Ceea ce defineste experientele noastre pozitive va defini si experientele negative.
Asta e cam greu de digerat. Ne place sa credem ca ar exista o forma de fericire absoluta pe care o putem atinge. Ne place sa credem ca putem scapa de toate suferintele pentru totdeauna. Ne place sa credem ca ne-am putea simti mereu impliniti si multumiti de viata noastra.
Dar nu se poate."

Autor: Mark Manson

Categoria: Psihologie Practica

Editie: Necartonata

Editura: LIFESTYLE

Format: 200 x 130 x 20 mm

Nr. pagini: 238

Traducator: Florin Tudose